Am intrat deja în luna decembrie, cu multe evenimente, sărbători şi cadouri. Mă uit în jur şi mi se pare că parcă şi noi, urmaşii lui Hristos, tindem să ne depărtăm încet încet de adevărata semnificaţie a acestor sărbători. Încercăm să pregătim o masă plină cu toate mâncărurile tradiţionale şi aşteptăm prietenii sau rudele. Apoi pregătim cateva cadouri pentru cei apropiaţi şi ne spunem „La mulţi ani”, „Crăciun fericit” sau „Merry Christmas” ca să fim mai moderni. Şi sărbătorim ziua de naştere a lui Isus fără să-L invităm.
Mă gândesc la Fiul lui Dumnezeu care s-a întrupat şi a venit pe pământ pentru noi. Tabloul naşterii Lui a fost destul de sumbru: fără personal medical, fără trusou, nu într-un salon încălzit, ci aşa cum citim în Luca 2:7, într-o iesle, „pentru că pentru El nu mai era loc în casa de poposire. El, Regele, venise pentru noi, dar noi nu am avut loc sau timp pentru El. Suntem ocupaţi cu evenimentele, mesele, cadourile şi uităm să-L sărbătorim, să ne oprim şi să deschidem uşa, să-L primim în mijlocul familiei noastre. Isus caută şi azi un loc unde să se nască, să doarmă, să mănânce, să facă baie, să fie iubit dar astăzi, El face acest lucru prin persoana „celor mai neînsemnaţi” dintre oameni (Matei 25:35-46).
În luna care a trecut am avut multe activităţi şi responsabilităţi. Programul meu este împărţit în două: o parte a timpului o dedic problemelor administrative, iar în cealaltă sunt educator. Atunci când se poate, încercăm să îi asistăm pe copii la lecţii în formula „unu la unu”. Băiatul de care mă ocup eu în acest fel este în clasa a IV-a. În timpul pe care îl petrec cu el, realizez câtă nevoie este de lucrarea lui Dumnezeu în viaţa lui, atât cât priveşte şcoala, situaţia lui familială, cât şi fiinţa lui.
Mulţumesc celor care s-au rugat pentru mine şi motivele de rugăciune aduse. Doar prin puterea Lui am reuşit să-mi îndeplinesc responsabilităţile.
- Consiliul Local Galaţi a aprobat dosarul pentru Subvenţia dată prin Legea 34;
- Copiii noi se integreză încet dar sigur şi avem bucuria să vedem cum Dumnezeu lucreză în viaţa lor;
- Totul este bine cu „Fetiţa Ispas” care îi va face părinţi pe Bela şi April.
Motive de rugăciune:
- Înţelepciune în continuare în administrarea resurselor pe care ni le dă Dumnezeu;
- Evenimentele care au loc la Centrul comunitar „La Vale” în perioada urmatoare: serbare cu copiii asistaţi aici şi cu colegii/clasele lor (vor fi prezenţi 70 de copii), serbare cu copiii şi familiile lor şi apoi noaptea de Crăciun pe care o petrecem împreună. Vrem ca Dumnezeu să fie prezent peste evenimente şi să se nască în inimile lor.
- R., băiatul cu care fac teme, a avut tot felul de probleme în drumul pe care îl face de la şcoală la centru şi apoi spre casă. Cum nu pot fi cu el în fiecare clipă, nu pot decât să îl încredinţez în mâna lui Dumnezeu pentru protecţie, şi să vă cer dumneavoastră să vă rugaţi pentru el.
În Hristos,
Bogdan Chelariu